Echipa

Ileana Papahagi – Coordonator centru

Numele meu este Ileana Papahagi și sunt mămica unui copil minunat, Ilinca. În 2012, când am diagnosticat-o pe fetița mea cu Tulburare de Spectru Autist (TSA), mi s-a deschis o lume nouă, cea a copiilor speciali. Așa am cunoscut o mulțime de copii și de părinți extraordinari, printre care se numără și prietena mea, Mirela Popescu, împreună cu care am decis să înființăm Asociația Glasul Autismului.

Din dorința de a oferi un loc unde copiii cu TSA să beneficieze de servicii de calitate și unde să își poată atinge potențialul, în noiembrie 2018, am reușit să deschidem cu emoție și entuziasm Centrul Glasul Autismului.

Anii 2019 și 2020 au fost niște ani cu multe satisfacții și realizări, atât datorită serviciilor pe care le-am oferit beneficiarilor din Centrul Glasul Autismului, cât și prin cele trei proiecte pe care le-am realizat prin programul STARTONG, finanțate de Kaufland Romania și prin colaborarea cu Romanian Angel Appeal la evenimentul sportiv Câmpina Open MTB-Race for Autism (2019).

Anul 2021 a început frumos deoarece am demarat un nou proiect realizat cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.

Pentru că îmi doresc o lume mai bună pentru copiii cu dizabilități din comunitatea noastră, am încercat să mă implic cât mai mult. Am început cu pași mici, dar cu visuri mari.

Monica Zincă – logopedie și grup de socializare

Mă numesc Monica Zincă și sunt psihopedagog și psihoterapeut , cu o experiență de peste 14 ani în lucrul cu copiii cu nevoi speciale și cu familiile acestora.

Pasiunea mea ca psihopedagog este limbajul. Iubesc să ajut copiii să comunice verbal si non verbal, iar ca terapeut de familie sunt pasionată de cooperare.

Ajut familiile copiilor cu nevoi speciale să se implice în recuperarea copiilor și în viata de cuplu, pentru a putea echilibra balanța cuplu-parenting.

Susțin cursuri si seminarii pentru a ajuta părinții și specialiștii la început de drum să ajute copiii pe partea de limbaj și joc/socializare

Mirela Popescu – terapie 3C

Mă numesc Mirela Popescu și sunt terapeut 3C-optimizare neuro-motorie din anul 2018.

Terapia 3C (Conștientizare – Coordonare – Concentrare)  este o metodă inovatoare de recuperare a deficienţelor întâlnite la copiii cu autism, un program fondat de profesorul Paul Constantin Cojocaru, care urmărește împlinirea potențialului psihomotor al copiilor cu tulburări de dezvoltare.

Am ales să devin terapeut 3C deoarece îmi place să mă joc cu copiii, să îi întâmpin într-un mediu plin de culoare, vesel și relaxat pentru a îi ajuta  să-și dobândească independența motrică și astfel să aibă o viață mai frumoasă și sănătoasă

Emilia Saralegui - Evaluare

Numele meu este Emilia Saralegui și sunt psihopedagog, psiholog clinician si psihoterapeut cognitiv-comportamental cu drept de liberă practică, atestat de Colegiul Psihologilor din România.

După 6 ani de formare în Elveția ca psihopedagog specializat în intervenție terapeutică pentru persoane cu diferite profile atipice de dezvoltare și practică intensă cu adultii și copiii cu nevoi speciale din 3 centre terapeutice din zona Berna și Basel, am revenit în țară pentru a aprofunda studiul Psihologiei la Facultatea Babeș-Bolyai din Cluj. Domeniul clinic a continuat să mă fascineze și, după licențierea în Psihologie în 2007, am ales să continui cursurile de Master ale aceleiași Facultăți pentru formarea ca psiholog clinician, consilier psihologic si psihoterapeut cognitiv –comportamental.

Ulterior, drumul vieții m-a purtat în diferite țări din America Latină, unde am trăit și am descoperit noi perspective atât pentru devenirea mea personală, cât și pentru întregirea orizontului meu profesional.

Faptul de a fi eu însămi mama a trei copii, dintre care și a unei fetițe cu Sindrom Down și Tulburare de Spectru Autist, m-a adus față în față cu noi întrebări și nevoia de a găsi răspunsuri în dialogul și colaborarea intensă cu alți colegi psihologi, terapeuți, logopezi, dar și prin participarea la diverse workshop-uri și a specializării în Terapia ABA prin promovarea unui Master in Spania.

Revenirea mea in România acum câțiva ani a fost marcată de dorința de a realiza o muncă terapeutică în care să se îmbine acumulările mele personale și profesionale din ultimii 20 de ani pentru a veni în întâmpinarea dificultăților, căutărilor si crizelor cu care se confruntă mulți dintre noi la un moment dat în viață. Vizând acest țel, mi-am completat studiile masterale în Psihoterapia cognitiv-comportamentală la Facultatea Titu Maiorescu din București, am parcurs programe de dezvoltare personală, am colaborat ca Lector Co-Formator în cadrul Programului de Formare Complementară pentru psihoterapeuți al Asociației de Psihofarmacoterapie și Științe Cognitive, dar și ca psiholog cu alte Asociații non-guvernamentale in cadrul unor proiecte deosebite pentru susținerea psihologică a copiilor instituționalizați, a părinților copiilor cu nevoi speciale din zonă, pentru înlesnirea integrării copiilor cu profile atipice în școlile de masă.

Principala mea activitate însă a fost și este aceea de Psihoterapeut cognitiv-comportamental și Psiholog clinician pentru copii și adulți la propriul Cabinet Psihologic din Câmpina.